Vine primăvara! Meteorologii Accuweather au anunțat data exactă când vine primăvara cu adevărat în București și în celelalte orașe din România. Așteptarea a luat sfârșit!
Vești bune pentru români! Vine în sfârșit primăvara! Meteorologii Accuweather au transmis data exactă la care temperaturile din România revin la normal pentru această perioadă a anului.
În ciuda temperaturilor mai scăzute și a ploilor răspândite în majoritatea regiunilor în aceste zile, se prefigurează o schimbare radicală a vremii pentru weekend.
Prognozele indică continuarea ploilor până la finalul săptămânii, împreună cu ninsori în zonele montane și precipitații mixte în nord-est, datorită unei zone de presiune scăzută care va continua să influențeze România, conform meteoradar.ro.
Cu toate acestea, condițiile meteorologice se vor îmbunătăți, iar în timpul weekend-ului se va înregistra o încălzire, astfel că sâmbătă temperaturile vor atinge între 13 și 17°C în cea mai mare parte a țării.
În București, până la finele lunii martie, vremea se va îmbunătății treptat. Începând cu data de 29 martie 2024, temperaturile vor depăși 20 de grade. Situația este similară și în alte orașe din România.
Citește și: METEOROLOGII ACCUWEATHER AU ANUNŢAT CĂ VA NINGE DE PAŞTE! CUM VA FI VREMEA ÎN TOATĂ ŢARA
„Până vineri dimineață, ora 10:00, vorbim de o informare meteorologică ce vizează în mod deosebit cantitățile de precipitații posibil a se înregistra în toate zonele țării, valorile acestora fiind cuprinse între 10-15 l/mp.
În zona Carpaților Meridionali, în Transilvania și Muntenia putem să consemnăm chiar valori de 25-30 l/mp, izolat peste 40 l/mp.
La altitudini mai mari de 1200 de metri vor predomina ninsorile, se va depune strat de zăpadă local consistent, iar în jumătatea de nord a Moldovei sau în partea de est a Transilvaniei vor fi și precipitații mixte.
Din punct de vedere al regimului de temperaturi, vorbim de o vreme care va fi caracterizată de valori la nivelul maximelor de cel mult 13…14 grade în partea de sud vest, acolo unde și la această oră consemnăm 12…14 grade Celsius, în timp ce în Moldova, în jumătatea nordică, doar 2…3 grade Celsius.
De sâmbătă, vremea va intra într-un proces de încălzire, pentru că vom consemna valori de până la 17 grade Celsius. De altfel, ecartul termic la scara întregii țări, de sâmbătă, 10…17 grade, inclusiv în Capitală, o maximă de 14…15 grade Celsius”, a explicat directorul general al Administrației Naționale de Meteorologie, Elena Mateescu, pentru Antena 3 CNN.